Cinque Terre este situata pe coasta rivierei italiene, in regiunea Liguria, la vestul orasului La Spezia. Zona este compusa din 5 orasele: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola si Riomaggiore. Acestea, impreuna cu dealurile din jurul lor sunt parte din Parcul National Cinque Terre si sunt in patrimonul UNESCO.
De-a lungul secolelor, localnicii au terasat cu mare grija coasta abrupta, rezultatul fiindul unul spectaculos. Toate orasele sunt construite spre mare, (Marea Liguriei), iar drumul care leaga toate aceste orasele poate fi facut pe jos pe poteci special amenajate, sau cu trenul. Accesul masinilor este interzis, iar marile lanturi comerciale nu sunt prezente. Localnicii isi inchiriaza casele, isi pastreaza traditiile si obiceiurie, de aceea o vacanta in Cinque Terre este cu adevarat o evadare inedita. Va fi o vacanta linistita, ferita de vanzoleala masinilor si tentatiilor materiale, dar in acelasi timp plina de activitate daca iti doresti.
Am ales aceasta destinatie ca finalul unei vacante de vara, traseul plecand din Cluj-Bled-Lago di Garda. Traseul a fost gandit ca o excursie cu familia, distractiva pentru copii si relaxanta pentru adulti.
Am inchiriat o casa in Corniglia, am parcat masina si am uitat de ea pe tot parcursul vacantei.
Ne-am deplasat cu trenul, foarte punctual, ieftin, iar distantele sunt asa scurte ca nu are sens sa te asezi. Evident, am vizitat toate cele 5 orasele, iar spre final am ales si un traseu pe jos intre Corniglia si Manarola, ocazie cu care am facut cam 500 de fotografii:) totul e superb.
Tot aici am mancat poate cea mai buna inghetata, de scortisoara…un vis!
Va recomandam cu mare drag o vacanta aici, chiar daca plajele nu sunt cu nisipul cel mai fin iar cazarile nu sunt cele mai luxoase, experienta pe care o vei trai va fi unica si de neinlocuit.